De ce mi-am băgat p%%a în preafericit

Acum, că s-au liniștit oarecum apele legate de viralul filmuleț unde îi spun preafericitului fără perdea, dar din fața unei perdele, ceea ce gândesc despre el, simt și vreau să fac niște lămuriri.

Prima ar fi să vă spun că sunt, de ceva ani, alergică la două lucruri: la hoți și la proști. Iar asta se acutizează pe măsură ce ei încearcă mai mult și mai determinat să se impună fără scrupule sau comentarii în fața oamenilor cinstiți şi corecți, ca mine și ca voi.

În ziua respectivă filmam pentru Arca TV emisiunea din luna mai. Este un proiect în care cred și în care m-am implicat pentru că știu sigur că, dacă va fi condus și ghidat așa cum a început, el va fi benefic pentru România și pentru românii ei de pretutindeni.

Suntem la început, suntem entuziaști și vrem să facem bine. Și da! Am refuzat finanțări dubioase care ne-ar fi cenzurat mesajul și care ne-ar fi abătut din calea pe care am ales sa o urmăm. Și care probabil mi-ar fi adus bani pentru un decor din fața căruia trebuia să termin de citit știrea așa cum a fost ea. Ei bine, după această experiență s-a făcut un efort și iată că s-a rezolvat și această problemă…tehnică.

O să îmi rețin în această postare detaliile despre relația mea cu Dumnezeu. E intimă și nu privește pe nimeni. Și nici nu are relevanță decât pentru mine.

Revenim, deci. Trebuia să fi citit înainte știrile pe care le aveam de filmat a doua zi. Am citit după serviciu câteva dintre ele și, din cauza oboselii, am decis că pe restul le voi citi direct în filmare, fără să știu deci conținutul acestora.

A doua zi am filmat. Da, în fața unei draperii oarecum verzi, pentru că așa mi se spusese că trebuie pentru Chroma, ca să putem adăuga apoi decorul de studio. Bineînțeles că verdele nu a fost destul de verde, dar un om minunat aflat la mii de kilometri distanță m-a decupat cadru cu cadru și secundă cu secundă și a reușit să facă minuni cu emisiunea difuzată.

În timp ce citeam aceste lead-uri pe care nu le parcursesem înainte m-am setat pe un stil robotic, concentrată pe dicție și coordonarea cu prompterul improvizat dintr-un laptop. Până când, la un moment dat, m-am auzit parcă din exterior, zicând laude la adresa acestui om aflat în fruntea Bisericii Ortodoxe Române.

Cine mă cunoaște suficient știe că am și am avut rare momente în care, indiferent de diplomația şi calmul care mă caracterizează, uit de tot și toate și mi se “întrerupe filmul” brusc și categoric.

Am doar două lucruri mai presus de orice în această viață, iar acelea sunt familia mea și coloana vertebrală. Iar faptul că cineva şi-a imaginat chiar și pentru o secundă că eu aș putea citi și fi părtaşă la o mizerie prin care este proslăvită și lăudată o căpușă, o lipitoare a poporului român, m-a făcut să reacționez la modul la care ați văzut cu toții. Îi iert scăparea colegului care a filmat și a vrut să transmită această ştire ce a rămas în final nedifuzată, punând totul pe seama distanței de România la care se află și a anilor mulți de când nu mai trăiește acolo…

În seara zilei cu filmarea am primit de la cameramanul meu filmulețul. M-a amuzat și l-am distribuit familiei și câtorva prieteni apropiați. Asta era acum o lună şi jumătate. În ciuda îndemnurilor lor, am refuzat să îl fac public. Nu mă cațăr și nu ma voi cățăra niciodată pe șocant. Iar toată munca mea și implicarea nu stau într-un viral de o aşa natură.

Țin minte și acum mesajul unei amice din Italia în care mi-a trimis filmulețul după ceva vreme. Fusese deja distribuit pe un grup de vreo două mii de oameni din București. Și apoi linkul trimis de altcineva care găsise înregistrarea pe un grup de atei. Și, ținând cont de reacțiile multe şi imediate la o oră târzie, am știut că bulgărele a plecat la vale și nu mai poate fi oprit.

M-am pregătit mental pentru tot ceea ce credeam că va urma și am decis să tac o vreme, indiferent ce va fi.

A fost absolut uimitor şi neașteptat să văd avalanșa de reacții și mesaje pozitive, oameni care într-un fel sau altul se identificau cu ceea ce eu, fără să vreau și la un mod mai puțin diplomat, exprimasem. Și atunci am realizat încă o dată cât de mult mocnește în societatea românească, în statul acesta paralel dacă vreți, foamea de dreptate. Foamea de oameni care nu fac orice pentru avantaje de orice fel. Foamea pentru caracter. Foamea pentru răzbunare pe cei ce ne iau aerul şi ani din viață, nouă, părinţilor şi copiilor noștri. Și da, gestul meu a stârnit poate reacții nemeritate în materie de laude, dar ele sunt absolut explicabile într-o societate în care se încearcă ștergerea și stârpirea oricărei urme de valoare umană, onoare sau respect.

Este absolut dizgrațios să vezi oameni care teoretic au ales să își pună viețile în slujba iubirii de oameni cum vin cu limuzine şi straie aurite în sate sărace, să taie chitanțe pentru care nu vor plăti vreo taxă unor amărâți care își îngroapă pe datorie oameni iubiți.

Este dezgustător să privești cum lumânarea de la capul mortului trebuie să aducă bani în conturile unor nesimțiți cu mantie aurită care se uită și la bibeloul de pe televizor calculând că dacă l-ar vinde ar putea să mai pună 10 lei la Rolls Royce-ul cu care vor merge în următorul sătuc în care o bătrânică își înmormântează moșul.

Este revoltător să vă privim cum vindeți sufletele celor care cred în voi în învoieli cu partidele de borfași care conduc România, dictând voturi celor slabi și săraci în schimbul avantajelor buzunarelor voastre personale!

Dumnezeu nu are taxă, hoților! Drumul spre neființă e tot ala pentru toți, inclusiv pentru voi! Voi, cei care profitați de frica de Dumnezeu a unor oameni care atât mai au pe lume! Rușine!

Și nu, nu vorbesc în general. Am norocul să ştiu că există și preoți cu suflet și har, preoți care deja s-au asigurat că știu că îmi sunt alături. Cel puțin aceia pe care eu personal îi cunosc. Şi sunt convinsă că sunt mult mai mulți. Și ei sunt cu adevărat duhovnicii care pun binele celor din jur pe primul loc și care știu care le este cu adevărat rolul în comunitățile din care fac parte.

Dar, cum bine ştim toţi, peştele de la cap se împute. Iar capul acestor fărădelegi este exact acest individ al cărui nume nu mai are sens să mai fie rostit. el care cheltuie sume colosale pe niste lucruri fără însemnatate, într-o ţară unde există zeci de mii se copii si familii la limita supravieţuirii care nu îşi mai găsesc alinare şi înţelegere nicăieri.

Şi ţineţi minte: vorbele mele nu sunt împotriva religiei, sau împotriva credinţelor cuiva. Eu sunt împotriva HOŢILOR și a falșilor cucernici!

Iar dreptatea e una pentru toți cei care avem bunul simț și iubirea față de oameni. Aici nu există negociere și în asta ne stă speranța tuturor. Și tot în asta stă și frica și va sta sfârșitul acestor căpușe cu limuzină și coroane de aur ce strălucesc din mijlocul unor mulţimi cenuşii manipulate, mâncate de sărăcie, boli şi nedreptate!

Amin.

Comments

comments

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: