Victoria

 

“Caută pe Google numele meu…” 

Așa și-a început Victoria povestea. 

A fost efectiv prima care mi-a scris. Și, după trei zile de discuții, mă întreb obsesiv un singur lucru: oare prin ce miracol mai trăiește astăzi această femeie?

Pe ea nu am întrebat-o ce nume vrea sa aibă în fața voastră…pentru ca am știut din prima că Victoria este singurul pe care i-l pot da. Deși încă mai are niște lupte de dus până la a fi complet victorioasă, sunt convinsă ca va ajunge acolo, la liniștea la care visează.

Si vă atenționez că povestea ei este șocantă. În același timp, este cel mai bun răspuns la veșnicul argument: “hai că se complac și ele. Dacă vor să plece, pleacă!”.

Ei bine, citiți ce a pățit aceasta femeie când a ales să plece

Provenită dintr-o familie modestă, dar liniștită, la 17 ani a început să muncească într-o fabrică.

“Toți banii îi dădeam în casă. Dacă îmi luam și eu o bluză la o lună, era mult. Și când aveam 18 ani a apărut el, Don Juan cu bani și cadouri…Era un bărbat înalt, care se impunea. În oraș era cunoscut. La început lipsea nopțile: juca remi, cărți, gagici, cluburi. Era gen…un șmecher.

Iaca, Victoria umbla cu o vedetă!

L-am și prins atunci la început că mă înșela, dar știi tu iubirea aia de la 18-19 ani, l-am iertat…După câțiva ani nu m-a mai interesat.

Să iți spun ce personalitate avea: nu îi plăcea sa fie luat la întrebări sau să dea explicații. Când avea bani, îi strica cu prietenii. Când nu avea, aștepta încurajări din partea mea. Îi plăcea să fie lăudat.”

La 21 de ani, Victoria a născut primul copil: un băiețel care a făcut meningită și a murit la numai 4 luni. După aceea, a mai rămas însărcinată o dată și a pierdut sarcina la șase săptămâni.

“Atunci pot zice că am făcut o depresie…Nu mă mai interesa de nimic…

Începusem să văd că nu am cum să îmbătrânesc lângă omul acesta. Și pentru că nu ne mai înțelegeam luam pastile pe ascuns să nu rămân gravidă. Nu știu nici acum de ce nu am plecat atunci…cred că îl și iubeam, era și obișnuința, poate și situația financiară. Eram modești, dar în același timp nu ne lipsea nimic în materie de mâncare sau haine.

Am plecat apoi o vară sa lucrez în Italia din cauza unor credite. Nu a fost de acord să plec, însă eu am văzut ocazia asta ca să depun și actele de divorț. Am zis că dacă sunt în altă țară nu o sa fiu nevoită să mă cert cu el, nu o să mai dau ochii cu el… Aveam o frică. Mă gândeam că mă va bate. Și ultima dată când m-am hotărât să divorțez m-am gândit că o să mă bată o dată, de două ori, dar o să accepte până la urmă situația.

La primul divorț am renunțat după rugăminți, gesturi frumoase…sincer nu îmi găsesc nicio scuza. Uitându-mă în urmă nu văd nicio explicație pentru care am renunțat…”

Și viața lor împreună a continuat…

“Ne vedeam doar seara, nu mă interesa ce face. Eu mergeam la lucru, mâncare, curățenie, el la muncă sau cu băieții în oraș. Acum nu aș mai fi de acord cu asta: femeia doar la cratiță, menajeră și atât.

La 29 de ani am rămas gravidă cu fetița. A fost și ea bolnăvicioasă și a devenit centrul universului meu.
Şi atunci a început să fie și mai greu, se lega de orice: de ce fac curățenie numai când e el acasă, oare ca să vadă el câte fac eu?
De ce întind hainele la ora 18? Nu am avut timp până atunci?
De ce mă trezesc abia la ora 7:30 dimineața? Cum pot dormi până la ora aia?
De ce e dezordine în debara și nu sunt puse la linie pungile de făină , zahar sau ce mai era pe acolo?
Avea pretenția ca la ora 13 să fie mâncarea gata, caldă.

Îmi aduc aminte că am clacat odată. A aruncat cu o farfurie după mine și a spart cuptorul cu microunde și cu un iaurt până în camera fetei, care a început să plângă că i-a murdărit covorul. Am făcut o criză de tahicardie, de panică.

Nu mai munceam și mă tot rugasem, pentru că fata crescuse, să îmi dea bani să îmi redeschid afacerea. M-a amânat până urma să primească niște bani de undeva. Mă încuraja doar la suprafață, când era vorba sa facă ceva concret, nu o făcea niciodată. Când a primit banii ăia, și-a luat o mașină mai scumpă și a uitat iar de promisiune.

În lunile care au urmat după, am tatonat terenul: l-am rugat pe tata să facă un credit în bancă să îmi deschid salonul și am început să îmi duc încet, încet din lucruri acasă la părinți. Haine și lucrurile mele, din casă nu voiam nimic.

Și-am așteptat următoarea bătaie, următorul scandal mare, ca să plec. Acum importantă era fata. Trebuia sa le fac pe toate cu cap, pentru ea.

Nu am așteptat mult. Momentul a venit de 8 Martie. A făcut acasă grătar cu băieții, s-au îmbătat și pe la prânz au plecat în oraș. Când s-a trezit copilul, am mers singure în oraș, în parc și la o pizza. El m-a sunat la vreo douăzeci de minute după ce plecasem să mă întrebe unde sunt, că este acasă de o oră și nu are ce să mănânce. I-am spus că dacă deschidea cuptorul, găsea mâncarea și că eu am un copil care trebuie plimbat și care are un program.

Când am ajuns acasă a început să urle că unde am fost, că el mi-a luat flori. Mi-a aruncat florile în față și m-a lovit. Nici nu mai conta, nu cred că m-a durut. Așteptam momentul ăla.

Pe 9 martie am plecat și i-am spus că nu îmi trebuie nimic. Poate să își ia fata de la grădiniță marți și să o aducă miercuri și de vineri până duminică. Dacă pot să îl ajut vreodată cu ceva, îl ajut, nu vreau pensie alimentară, nimic.

Atunci a început coșmarul…

După o săptămână m-a rugat să îl ajut cu ceva la calculator. I-am zis că trebuie să culc fata și a zis să merg să doarmă la el acasă câtă vreme eu fac ce trebuia la calculator. Am acceptat si după ce am rezolvat ce era de rezolvat, a încercat să întrețină relații sexuale cu mine. L-am refuzat și am văzut cum i se transformă fața. Îl cunoșteam deja. M-am gândit ca sunt singură acolo cu copilul și am suportat… După care am vrut să iau copilul, care se trezise, și să plec. Lângă ușă, mi-a smuls fetița din brațe şi s-a încuiat înăuntru cu ea.

Am fugit disperată la poliție, peste tot. Nu aveam ce să îi fac. Până nu se stabilea domiciliul copilului după divorț nu aveam cum să fac nimic.

Mă gândeam la fată. Nu a stat singură cu el mai mult de o oră niciodată. A dus-o prin județul Arad pe la fratele lui, printr-un sat… După câteva zile m-a sunat că îi schimbă grădinița și că e în grija mamei lui copilul. Mă suna și îmi spunea că dacă vreau să o văd să merg să îi fac curat, ceva de mâncare…am făcut și asta, ca să îmi văd copilul, cu mențiunea că de fiecare dată mă obliga și să facem sex.

Până în 1 mai, cu procesul de divorț pe rol, ajunsesem la un oarecare acord. Îmi mai dădea fata când voia, trebuia să suport orice, nu aveam ce face. În ziua aia m-a chemat pe la prânz să o iau. Nu știam că băuse. Când am intrat am văzut paharul pe masă. A încuiat ușa de la intrare și a început să dea în mine. Știam ca e curtea deschisă în spate și am fugit spre terasă. M-a prins și m-a băgat forțat înauntru. Mama lui aude, nu se bagă, vecina mă auzea cum strigam după ajutor, nu a sunat nimeni la poliție, nu a făcut nimeni nimic.

Nici nu mai știu după cât timp m-a lăsat să plec cu copilul. Am scos certificat și am depus plângere la poliție. Nu am auzit luni de zile nimic. Era o plângere încă între soți…nimeni nu se bagă.

Toată luna iulie nu cred că mi-am văzut trei zile adunat copilul. Îmi zicea să merg să o iau eu de la grădiniță și când ajungeam acolo nu mai era. Odată țin minte că, de disperată să ajung cât mai repede, m-am suit în taxi fără poșetă sau bani…
Sau altă dată m-a sunat că a lăsat-o singură în parc. Noroc că am auzit-o puțin pe fundal și m-am liniștit.

În tot timpul acesta îmi trimitea mesaje că fie mă omoară pe mine, fie pe copil, fie se sinucide. Ba chiar m-a sunat din mașină cu copilul, că dacă am să le mai spun ceva, că ei amândoi vor muri. Nu uit cum auzeam copilul plângând lângă el, spunând că nu vrea să moară…

Într-o seara s-a îmbătat și a luat câteva pastile. A ajuns cu ambulanța la psihiatrie și mă suna să îi duc copilul. Am refuzat. Nu puteam să duc un copil de patru ani acolo…

În ziua când s-a externat, tata luase copilul de la grădiniță, pentru că eu munceam. Am ajuns acasă şi nu am apucat să vorbesc cu el sau să îl sun pe fratele meu, să îi pun în gardă. El a venit la ușă cu fratele meu și când m-am uitat pe vizor nu l-am văzut, pentru că se ascunsese după zid. Imediat ce am deschis, a împins ușa și a intrat. Mă gândeam doar că sunt la etajul patru, geamurile deschise, el fără discernământ, tata și fratele meu scunzi și slabi, plus copilul în casă…și am știut ca trebuie să îl scot afară de acolo imediat și cu orice preț. M-am prefăcut că îmi este rău și l-am rugat să mă ducă la spital, unde am reușit să sun la 112 și, în țipetele lui, m-au escortat acasă cu mașina.

În fața blocului trăgea de ușile mașinii de poliție, să mă scoată din ea. Poliția mi-a spus că nu am încotro: trebuie să îi dau copilul și eu să merg să dorm la vreo prietenă, să fiu în siguranță. Așa că…i-am dat iarăși copilul.

Fata a devenit retrasă. Mă rugam de el să o ducă la grădiniță, îi promiteam și mă juram că nu mă duc să o iau, doar ca să mai interacționeze cu alți copii. Dintr-un copil vesel şi activ începuse să aibă cearcăne şi să nu mai vorbească.

Într-o zi, după mult timp, m-a sunat să merg să iau copilul că gata, s-a săturat! Am luat un taxi și m-am gândit că în caz că iese ceva scandal, șoferul mă va ajuta, va suna la autorități. Nu știam ca întâmplator îi este prieten…așa s-a nimerit.

Am ajuns în fața casei și mi-a zis să intru, să iau copilul. I-am spus să o aducă afară, că nu intru. Atunci a pătruns efectiv peste mine în taxi, a început să mă tragă de picioare afară, în timp ce dădea în mine.

Până la urmă m-a băgat în casă și m-a legat de mâini și de picioare. Fata era acolo, taximetristul aștepta afară să își primească banii pe cursă, iar el în vremea asta m-a bătut până efectiv nu am mai avut aer. Mi-aruncat telefonul si cheile după dulap și m-a mai bătut apoi, nu mai știu cât timp…

Am stat toată noaptea la el în casă. I-am dat dreptate în toate. Ma durea fiecare bucățică din corp. I-am dat de înțeles că mă împac cu el. A doua zi am scăpat că i-am zis că am o clientă și mă întorc. Copilul a rămas acolo…

Am ajuns iarăși la IML, plângere la poliție…tot plângere între soți, același rezultat inexistent ca și la prima. Banii se terminau, nu prea puteam lucra, nu aveam unde sta că la ai mei mă căuta încontinuu, poliția nu făcea nimic…mi-am zis: asta e! Până la urmă statul îmi va da copilul, trebuie doar să fiu puternică eu, pentru ea.

Într-o seară, când plecam de la lucru, m-a așteptat și s-a băgat peste mine în mașină. M-a împins pe scaunul din dreapta și a pornit spre casa lui. Ultima clientă pe care o avusesem a văzut și a sunat-o pe o prietenă a mea, ca să întrebe ce să facă. L-au sunat pe tata, care a plecat săracul de acasă cu bicicleta, să mă caute la el. A văzut mașina parcată în față și l-a sunat să întrebe de mine. I-a spus ca nu știe unde sunt, nu sunt acolo. Atunci tata s-a dus la poliție.

După ce a plecat tata, mi-a rupt rochia de pe mine şi mi-a spus ca mă va viola în toate felurile posibile. Ceea ce a și făcut. După ceva vreme a ajuns poliția și el s-a întors spre mine și mi-a spus: să faci bine să taci din gură, că dacă zici ceva, le închid ușa în nas și până o sparg ei te omor. Așa că am tăcut, poliția a plecat…din nou mi-am petrecut noaptea încercând sa îl conving că se rezolvă toate…atunci nu mai rețin cum am reușit să plec a doua zi. Iarăși am fost la declarații, IML…același traseu. Viol între soți…unde a mai auzit cineva așa ceva?

După câteva luni, într-o seară, s-a publicat pe internet sentința divorțului. Șase luni nu avea voie să ne contacteze sau să se apropie de mine sau copil. L-a sunat avocatul lui să îi spună că eu am câștigat tot ceea ce cerusem. Fata era închisă la el în casă, cu o bonă. Nici nu mai știu de cât timp nu o văzusem…

A doua zi am plecat spre Judecătorie singură. Mă gândeam că în sfârșit acum nu va mai avea curajul să îmi facă ceva. Pe când mă apropiam, am văzut în fața mea o cunoștință și am strigat-o să mă aștepte. Mai aveam zece metri până să ajung la ea când deodată o mașină a oprit lângă mine şi fostul soț m-a tras înăuntru, pe bancheta din spate și i-a spus șoferului să pornească. După vreo 500 metri, omul a oprit și a plecat, a spus că el nu vrea să ia parte la așa ceva. Atunci s-a suit el la volan și m-a pus pe scaunul din dreapta. Mă lovea încontinuu peste față, cap, stomac, picioare, unde nimerea.

Pe drum mi-a spus că mă duce la fratele lui la țară, unde mi-a săpat o groapă și mă va omorî. Între timp, o prietenă cu care vorbisem să mă văd și care văzuse că nu răspund la telefon, a mers la poliție, unde i s-a spus că după ce mă găsește să mă ducă să dau o declarație…
Noroc cu altă echipă la care mersese cunoștința care văzuse că fusesem răpită, și care polițiști s-au dus și m-au căutat peste tot.

Până la urmă m-a dus la altă cabana a fratelui lui, în mijlocul pădurii. Tot drumul îmi ținuse un cutter la gât. Mi-am schimbat tactica. Am zis că dacă stau şi plâng o să mă omoare sigur, iar să fi țipat era inutil. Așa că am început să îl iau un pic în glumă: l-am întrebat dacă mai nou îi place sexul cu forța, încercam să mimez ca sunt calmă și stăpână pe situație. Începuse să mă violeze iarăși când l-a sunat fratele lui că îl caută poliția peste tot. I-a spus că ne-am întâlnit și de comun acord am decis să ne împăcam. Și atunci mi-a venit ideea. I-am spus calmă că poliția nu îl va lăsa în pace dacă nu semnez eu și să sune la notar sa aranjeze actele, să mergem să le semnez.

I-a convenit ideea și uite așa, după ce mi-a zis să mai facem o dată “dragoste”, ne-am suit din nou în mașină să plecăm la notar. Mă gândeam când ajung acolo să mă încui cumva undeva și să sun la poliție. Că oamenii nu se bagă, văzusem asta de atâtea ori…

Când nu era atent, am apucat să iau telefonul meu dintre scaunele mașinii și să îl bag la spate, în lenjeria intimă. Pe drum l-a sunat un polițist și l-a întrebat dacă sunt bine eu. A zis că sunt lângă el și sunt ok, mergem la notar să ne împăcăm. După ce a închis, a început sa pice pe gânduri: că eu sunt imprevizibilă, că nu știe ce gândesc, ce vreau să fac…

L-am asigurat cum am putut că vreau să ne împăcam, că a doua zi plecăm în concediu cu copilul. Între timp am ajuns la notar. În fața noastră erau două persoane. Nu știu cum de nu a realizat pe moment când am spus că merg la toaletă. Am intrat în baie și am sunat-o pe prietena mea. Nu răspundea. I-am trimis mesaj unde sunt și i-am zis să trimită urgent poliția acolo. Eu nu aveam timp să sun la 112: ți se cer datele, durează până ți se face legătura la poliție… Am mai sunat-o o dată și a răspuns. Minutele alea mi se păreau ore…

Între timp el a observat că eu nu sunt. A venit și mi-a strigat prin ușă că trebuie să plecăm. I-am zis că nu vreau. I-am zis că îi semnez ce declarație vrea, dar nu ies din toaletă. Atunci a spart ușa peste mine. Au sărit femeile de acolo, s-a panicat, mi-a luat poșeta și telefonul și a fugit.

Luasem legătura cu un domn care făcea emisiuni pe la televizor și atunci am decis să îl sun din nou. A luat el legătura cu poliția, televiziunea, m-au dus la spital, la IML, la prim procuror noaptea să dau declarații. Între timp apăruse totul la televizor. El luase fata și dispăruse cu ea. M-au dus să dorm la un centru pentru mame refugiate de unde, la vreo douăzeci de minute după ce am ajuns au venit să îmi spună că l-au găsit și că a zis că dacă nu mă duc eu să vorbesc cu el, face un gest necugetat cu fetița.

Între timp îl localizaseră și îl urmăreau. Mă sfătuiau cam ce să vorbesc cu el, cum să îl determin să cedeze copilul…Până la urmă s-a dus acasă și l-au arestat acolo. Mi-au dat copilul și ne-au ținut pe amândouă într-un centru până a primit mandatul de 30 de zile.

După 60 zile i-au dat arest domiciliar. Am avut șoc. M-am trezit, în ciuda interdicției, cu el în fața blocului. Iarăși l-au arestat.

A urmat apoi procesul. De multe fapte a fost absolvit pentru că era încă soțul meu atunci când le-a comis. L-au găsit în final vinovat de vreo opt capete de acuzare parcă. Avocații m-au costat enorm, iar eu nu mai munceam decât foarte rar și pe apucate, cu toată situația asta. După multe recursuri şi apeluri, a primit 8 ani și obligarea la daune de 30000 euro.

Acum este închis de doi ani și jumătate. Doar că ieri am auzit că se poate să îi dea drumul câteva zile de Paște acum…

Sunt terorizată. Acum m-am mai liniștit, dar am avut luni de zile în care tresăream când auzeam ușa unei mașini sau pe cineva în spatele meu. Și acum stau și mă gândesc de doi ani: ce o să fac eu când iese? E posibil să iasă mai repede, iar eu nici nu am terminat de plătit avocații, dar să mă gândesc să mă mut sau să îmi refac viața. Nu vreau decât să fiu cu fata undeva unde știu că nu se mai poate atinge de noi”…

O întreb dacă ea sau copilul au avut parte de consiliere psihologică după toate traumele suferite:

“Nu, nu mi-am permis asta. Lasă, suntem tari amândouă. O mai aud câteodată cum spune în joacă: tati a violat-o pe mami sau tati a bătut-o pe mami…

Acum au început să mi-o mituiască. Îi promit iphone, hoverboard, îi bagă tot felul de prostii în cap. Mai ales soacra mea. Simt că încep sa am o problemă serioasa din punctul acesta de vedere…mi-e frică să nu o pierd. Știi cum sunt copiii, ușor de manipulat şi cumpărat.”

După ce mi-a povestit tot, am continuat să mai stăm de vorbă. Și, din tot ce îmi spune, cu cât trece mai multă vreme de când fostul ei soț ei a fost încarcerat, cu atât mai multă lume începe să uite, să ierte și să o învinovățească pe ea. Toți spun “ok, ajunge…până la urmă ce i-a făcut? E la pușcărie de doi ani. Dacă nu era și ea așa încăpățânată…ce îi lipsea de fapt?”

Singura care își aduce aminte exact fiecare detaliu este însă Victoria, care și în zi de azi a scris secundă cu secundă, toată povestea. Iar ea cu siguranță nu are cum să uite sau să ierte.

Sper din tot sufletul ca ea și fetița ei să fie bine, să reușească să depășească momentul când acest om va fi din nou liber. Nu vreau și nu pot să mă pun în mintea ei, să simt frica şi teroarea că a mai trecut o zi și că este cu o zi mai aproape de cea în care el va fi din nou liber să le facă rău…

Menţionez că tot dialogul meu cu Victoria a fost adaptat şi comprimat, din cauza dimensiunilor şi multitudinii de detalii, dar am păstrat în totalitate firul întâmplărilor şi veridicitatea faptelor.

Mulțumesc din suflet Ralucăi Rudman şi pentru desenele pe care le-a făcut pentru aceasta campanie şi pentru cele din acest articol în special.

Când i-am arătat aseară desenul Ralucăi Victoriei, cea care mi-a povestit tot cu calm şi răceală, mi-a mărturisit că a început să plângă. Și că cea mică, de lângă ea, o întreba: “Mami, ce ai pe față?”…

Iți mulțumesc mult Victoria, pentru faptul că ai simțit să ne dai o lecție de curaj, putere şi determinare.

Mă înclin!

Comments

comments

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: