Roberta

Roberta articol claudia

După ce am anunțat că doresc să fac o campanie despre conștientizarea abuzurilor pe care femeile le suferă în relaţiile toxice întreţinute de prejudecăţile unei societati învechite şi imobile am primit, din păcate aş putea spune, enorm de multe mesaje. Îmi ticăiau în mesagerie şapte-opt poveşti simultane, poveşti pe care parcă abia asteptau să le spună cuiva dispus în sfârşit să le asculte. Şi le-am ascultat. Pe toate. Şi le voi şi povesti mai departe aici, pe toate.

Prima a fost “Roberta”. Aşa a ales să îi spun, pentru că am promis anonimatul complet al femeilor care mi s-au destăinuit. 

Cum şi când a început? 

În urmă cu şaptesprezece ani l-am cunoscut pe El. Cu care m-am căsătorit pentru a scăpa de acasă. Aveam 23 de ani, o copilărie cu o mamă alcoolică. La 21 de ani ai mei, după multe relaţii extraconjugale ale mamei, parinţii mei au divorţat. Am rămas cu tata, sora mea de 21 de ani şi fratele de 14 ani. Mama a zis că ne omoară dacă nu plecăm din casă…

Cu tata era bine…scăpasem de bătaie, însa era strict. M-am măritat că să am libertate, să nu mai fiu la ora zece acasă. M-am măritat virgină…aşa zicea tata că e bine…

Spune-mi de începuturile căsniciei.

M-am trezit că nu era ceea ce credeam eu când ne-am mutat împreună. Nu era fals. Era copil şi el. Avea 22 de ani. La vreo şase luni am realizat că mama lui era prea importantă în viaţa lui. Era sufocantă cu el. Ii spunea pe nume de fată, pentru că aşa îşi dorise ea, să fie fată. Erau multe semne pe care eu nu le-am văzut şi situaţii ce puteau fi evitate…mereu intra fără reţinere peste noi în camera, cât am stat împreună, umbla în sânii goi prin casă…

Apoi am ramas gravida. Am simtit că e cea mai minunată zi din viaţa mea. S-a bucurat şi el, doar că treptat, a început să se joace la calculator şi să doarmă mult. Dar la început nu m-a deranjat.

Plină de emoţie, Roberta îşi continuă povestea, rând după rând, moment după moment.

Ruptura a fost când a apărut copilul…aveam nevoie de ajutor. Au început reproşurile. Ajunsesem să nu mai exist că om, eram menajera perfectă, plină de frustrări, cu un copil inteligent care începuse să simtă că ceva nu este în regulă. Ajunsesem cicălitoare.

A venit prima palmă când avea copilul un an. L-am iertat…doar nu era să divorţez pentru o palmă…

Apoi au urmat altele…şi altele…

Mereu ziceam: nu stric Crăciunul, Paştele, serbarea de la grădiniţă. Ştiu acum că îmi căutam motive să il iert.. 

Când copilul a facut trei ani, eram sătulă de bătaie.

O întreb ce a simţit când a primit prima palmă, ce senzaţii şi gânduri a avut.

Am fost atât de şocată încât cred că am plâns de ciudă, nu de durere sau umilinţă. Nu ştiam cu cine să vorbesc. Mă îndepărtase încet, încet de toata lumea. Lui tata nu i-am spus, îmi era ruşine, la fel că atunci când mă bătea mama şi mă dădeam cu fond de ten să nu se vadă.

Şi îmi doream atât de mult o viaţa frumoasă pentru copil încât aş fi acceptat orice.

violenta domestica stop

 

Ai încercat să ceri ajutor cuiva?

In 2012 când i-am zis soacrei mele că mă bate, mi-a răspuns atât: “dacă ai gura mare…” şi mi-a întins în batjocoră o carte de vizită a unei fundaţii. Am sunat acolo în urma unei bătăi şi doamna de la capătul firului mi-a zis: “dă-l afară din casa!” după care a închis. Nu îmi amintesc numele fundaţiei acum…

Ce crezi că se întâmpla în mintea lui în acele momente de violenţă?

Mereu îşi cerea iertare. Că a greşit, că a fost nervos, că nu se va mai întâmpla şi că eu sunt vinovată, că il stresez. Cred că nu avea inteligenţa necesară să comunice. Stia că dacă mă loveşte il las în pace.

Roberta ne povesteşte apoi despre punctul culminant. 

Când copilul a împlinit trei ani, am luat ultima bătăie. A fost de ziua copilului. A pus capac faptul că m-a scuipat pe faţă.

Ne-am certat pentru că nu se trezea să meargă să ia tortul. Eu doar ţipam la el, nu îi vorbeam urât. Mama ne vorbea aşa şi am evitat să fac asta.

Divorţul

La două săptămâni după asta i-am spus să plece. Mersesem deja la Judecătorie şi intentasem divorţul. A fost socat. Si-a cautat chirie toată ziua şi seara şi-a luat hainele. Însă chinul nu s-a oprit…

Am încercat să ne reîmpacam la cateva luni de la divorţ. Era ok. Îmi aducea flori, doar că era cam stângaci cu copilul. Până s-a enervat rău şi în noiembrie a vrut să mă loveasca iar.

Ce te readucea la el? 

Mă simteam vinovata faţă de copil. Aveam un film al meu în cap, îmi trăiam copilaria prin copil. Era că o poveste, voiam să fie cu parinţii, să aibă iubire.  Plus, mereu conta ce zice lumea. Creierul meu era bolnav din cauza copilăriei mele. Eu credeam că aşa e normal. Priveam ciudat o femeie care nu era căsătorită şi avea copil. Era traseul: nuntă, copil, lucru, copilul la gradiniţă, şcoală. Cum divorţ? Noţiunea de divorţ mă bulversa. Ajunsesem chiar să cred că nu sunt capabilă să mă descurc financiar, desi sunt un om descurcăreţ.

Te concentrai pe copil că să te refugiezi de problemele de cuplu?

Puţin spus…aveam 500 lei salariu şi dădeam 200 pe încălţările lui. Eu aveam o singură pereche de pantofi, el totul. Simţeam şi eu, prin el, că cineva mă iubeşte.

In noiembrie când sotul meu a plecat, i-a spus copilului că pleacă din cauza mea. După care nu a mai vrut să îl vadă. La început îl minţeam, că lucreaza mult şi nu poate veni.

Apoi, în timp, am simtit că ceva nu e în regulă cu mine şi am mers la psihiatru şi i-am zis că vreau să fiu bine. Ma trezisem că trebuie să fiu şi mama şi tata şi nu stiam cum să fac asta. Copilul începuse să mă manipuleze foarte mult şi l-am dus la psiholog. Incepuse să facă atacuri de panica. Pana la 12 ani a fost internat de trei ori. Are Tulburare de Personalitate Antisocială. 

El de fapt…era în căutare de tatic…pe unde mergeam vedea bărbaţi şi mă întreba dacă nu cumva cred că ar fi bun să îi fie tătic. I-a zis unui domn într-un magazin: “Mami a divorţat de tati. Iţi place de ea?” Şi toate astea la trei ani…

violenta domestica stop 1

Cum l-ai cunoscut pe actualul tău soţ?

Eram la doi ani de la divorţ, eram bine. Dacă nu eram bine, nu l-aş fi ales pe el, nu aş fi observat lucruri importante. 

L-am intalnit când mă întorceam acasă cu o prietena. El era şoferul taxiului. 

Nu îmi amintesc exact la câtă vreme l-a cunoscut pe copilul meu. Ştiu doar că cel mic i-a zis: “la noi în casă există reguli. Dacă vrei să te muţi la noi, trebuie să respecţi regulile mamei”.

Ce urmează după acest moment?

Totul a fost bine până în 2016, când copilul a fost la tatăl lui şi a fost manipulat de bunica materna şi de tata, care i-au spus că îl vor lua ei la ei dacă eu semnez că renunţ la drepturile părinteşti. Apoi a început să ia copilul la două săptămâni, cum avea programul de vizită. I-au spus că nu îl iubesc, i-au promis de toate şi relatia mea cu copilul a început să se răcească. 

Într-o zi i-am citit mesajele pe Facebook şi am aflat că voia să se sinucidă. Când l-am întrebat de ce, mi-a spus că nu înţelege de ce nu renunţ la drepturile părinteşti că să meargă să locuiască cu tatăl. În final i–am zis că dacă vrea să meargă, poate să o facă. 

A plecat la bunici în martie…a întrerupt şedinţele la psiholog pentru că tatăl lui nu a fost niciodată de acord că ar fi ceva în neregula cu copilul. 

A urmat un an şi jumătate în care fostul soţ ne-a hărţuit pe mine, pe actualul soţ şi pe copilaşul nostru abia născut. Mi-a făcut plângeri de toate felurile, de abandon al copilului, a trebuit să îi restitui din pensia alimentară fiecare leu pentru care nu aveam chitanţa păstrată. În septembrie s-a sfârsit. Am aflat ceea ce ştiam: că sunt nevinovată, după ce am cheltuit 6500 lei cu avocatul.

Acum, deşi are pe altcineva şi o fetiţă de cinci ani, fostul soţ mi-a zis: „eu nu mă mai însor niciodată, o dată m-am însurat. M-am logodit cu doamna ca să îi las impresia că este o relaţie serioasă”. Mereu mi-am dorit sa o cunosc, aşa e normal, mai ales că niciodată nu s-a purtat urât cu copilul. Mi-a zis că eu şi ea nu avem ce vorbi… Nu cred că s-a schimbat. Cred ca e şi cu ea aşa cum a fost cu mine…

Cum e copilul vostru acum?

A rămas repetent de când e la el, fumează…dar cel mai rau este că nu face terapie. E rece cu mine, dar asta pentru că e bolnav. Ultima oara când ne-am vazut, i-a zis bunica-să că nu are voie să faca poze cu noi… Dacă eu nu îl sun, el nu mă cauta, zice că nu are timp.

Eu stiu că îi va fi bine copilului pentru că are IQ 130. Si dacă eu taica-su nu vom mai fi, e capabil să răzbată singur.

Crezi că îţi vei redobândi relaţia profunda cu copilul vreodată?

Nu. Şi nu din vina tatălui sau, ci din cauza bolii. Încă e dependent financiar de tatăl lui. Când nu va mai fi, va fi în drumul lui şi va avea lumea la picioare. Nu îmi doream decat să continue terapia…

Cum vrei să te cheme în povestea noastră? 

Roberta.

De ce aşa?

Pentru că dacă ar fi fost fetiţă l-ar fi chemat Roberta.

Atunci îţi mulţumesc, Roberta, pentru poveste şi încredere!

 Mulţumesc pentru articol! O să il salvez şi i-l voi arata peste ani. Maine e ziua lui…să stie cat de mult il iubesc!

La mulţi ani şi din partea mea, copil…oriunde ai fi. Poate când vei creşte o vei căuta pe mami şi o să îi dai o îmbăţişare lungă de tot, să îi stingă tot dorul din anii despărţirii…

Comments

comments

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: