“Politichie” de Diaspora

“Să ne facem partid!”
“Da! Să ne facem!”

“Să fim uniți!”
“Da, să fim uniți!”

“Să le arătăm noi la pesedei!”
“Da, să le arătăm!”

Se agită steaguri virtuale, se vehiculează idei, de la truisme la unele stupid-surprinzătoare: să se introducă armata, nu mai există bun simț, toți la pușcărie, să revină Ceaușescu! Ba nu, zic alții, să revină Băsescu! Ah, unde e el Țepeș?!

Ce să mai, toată Diaspora vrea să conducă România!

Toți s-au calificat în politici de stat, externe, interne și economice. Și, pentru că majoritatea acestor indivizi sunt de fapt niște “perle” nedescoperite în ale leadership-ului, bineînțeles că ori ceilalți fac cum zic ei, ori sunt excluși pe loc și fără drept de apel din “partidele” cu formă “solidă” de grupuri de Facebook. Mai ales pe cei care, în simpla mea opinie de observator, chiar aveau ceva de zis și o cărămidă de pus la baza unei noi contrucții.

“Nu sunt ăștia de acord cu noi!”
“Filtrați postările! Punem doar ce ne convine!”

“Comentează numai contra!”
“Dați-i afară cu block și gata, dacă nu vor să înțeleagă că aici e partid și noi avem dreptate!”

Exclușii, mai abili, își fac singuri grupurile lor. Adică ce? Lasă că pot și ei, mai bine și mai trainic, că doar acum sunt ei administratori și fac ce vrea organul lor!

Și, uite așa, de vreo două săptămâni încoace, vedem printuri care zboară de colo-colo, amenințări cu dezvăluiri senzaționale, postări în care se denigrează și persiflează, menite toate să dezvăluie chipul ADEVĂRATULUI conducător al Diasporei românești.

Dacă subsemnata a rămas încă în toate grupurile și grupulețele de mai sus, ba chiar este adăugată în toate cele noi, este pentru că am intuit de la bun început haosul, lipsa de direcție și de unitate a oricarei inițiative pornite dintr-un entuziasm de moment, din care probabil în ceva vreme nu se va mai alege nimic, și am preferat să tac.

Am tăcut observând pentru mine cum, încă o dată, s-a dovedit lipsa unui scop comun mai presus de scopurile personale și totala imaturitate a celor care s-au autoproclamat lideri ai acestei mișcări. Și care “lideri”, în loc să deschidă larg brațele către cât mai mulți, către TOȚI românii încă interesați de țară, în loc să îmbrățișeze varietatea de idei și să aleagă alături de alții pe cele câteva care meritau păstrate, au ales să facă exact ceea ce critică atunci când ies furioși în stradă.

Mai pe scurt, au pus pumnul în gurile care le amenințau ceea ce în imaginația lor înseamnă supremație personală și au ales să sacrifice încă o ocazie bună de a coagula toți acești oameni care au părăsit România într-o comunitate cu reguli și principii mai presus decât interesele proprii.

Au ales să facă partide în loc să construiască o comunitate, au ales să taie și spânzure în cursa spre vreo două locuri de europarlamentar, în loc să înceapă să formeze Diaspora ca ceea ce ea trebuie să fie: un spațiu liber pentru exprimare de idei, în care nu există șefii, în care munca e exclusiv voluntară și în care scopul este ca Diaspora să devină o balanță, un spațiu de ajutorare și întrajutorare, o forță principială care să dicteze frumos și calm direcții constructive și exemplare.

În schimb avem “eroi” ce vor și ei funcții, foști nomenclaturiști care mai caută un locșor cald, traseiști de joasă speță care tot visează la ciolanul căruia de ani de zile îi simt mirosul de la distanță.

Oamenii decenți și care înțeleg că această Diasporă e la distanță de ani de zile de muncă voluntară de măcar imaginarea unui partid solid, cu revendicări clare și leadership puternic, s-au retras din nou în carapace, înjurând în barbă momentul când s-au decis încă o dată să se implice și au plecat acasă cu aceeași lehamite ca și mai înainte.

Aceștia sunt de fapt oamenii care au lăcrimat la auzul imnului românesc de-a lungul și de-a latul globului, care au făcut și fac eforturi de tot felul pentru a arăta că încă le pasă de România, de români și de viitorul lor. Și ei se găsesc și regăsesc zâmbind frumos unul altuia oriunde în lume, mândri de rădăcinile și realizările lor.

Iar ei vor și merită lideri care să îi iubescă pentru ceea ce poate fi construit împreună și nu pentru funcțiile sau partidele pe care votul lor le pot asigura.

Până când nu veți înțelege aceste lucruri, dragi aspiranți la șefie, veți primi din partea lor exact ceea ce au primit mulți alții înaintea voastră: un spate întors și multă indiferență.

Pentru că voi, dragii noștri, în loc să vă ghidați după sintagma “împreună suntem puternici”, ați ales să faceți munca oponenților și să fiți dezbinați și călcați în picioare de chiar cei pe care ați vrut să îi amenințați.

Păcat! Și aș adăuga și rușine, dacă nu aș înclina să cred că ați făcut-o din ignoranță mai degraba decât din rea intenție.

Comments

comments

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: