Nu, nu ești nebună!

Anul trecut, o mamă s-a aruncat cu copiii în fata unui tren. Acum, o mamă educatoare și-a omorât fetița. Altele sunt omorâte ele, în cuplu, în urma multor momente probabil oribile pentru copii.

Văd efectiv cu ochii minții cum zeci și sute de mii de “arătătoare” se îndreaptă de fiecare dată spre femeia în cauză, văd de fiecare dată cum este efectiv desființată ca om, ca existență, văd valuri de ură și insulte inimaginabile…după care văd așezându-se același val exasperant al tăcerii absolut vinovate și complice când e vorba de orice faptă de acest gen într-o țară și societate unde femeile sunt aduse la nebunie efectivă prin felul în care sunt tratate.

Ah, dacă o înșală, există scuza că nu o bate. Dacă o bate, stai așa….totuși nu bea. Dacă bea, eh…nu e ca și cum joacă jocuri de noroc. Dacă joacă jocuri de noroc, tot e bine ca nu merge la alte femei. Și reluați voi cercul.

Întotdeauna există acolo samânța de înțelegere față de orice suferință un bărbat produce partenerei de cuplu. Mereu cei din afară vor fi gata să ierte și să închidă ei ochii, atât ai lor cât și ai femeii care li se plânge, legat de greșelile partenerului ei.

Într-o societate în care amanta a devenit aproape un membru al familiei extinse, în care o palma e la ordinea zilei într-un procent copleșitor de cupluri, în care ți se repetă de mii de ori: “dar ce contează asta, daca ție ți-e bine si ești fericită si linistită acasă cu copiii? Stai acolo și lasă-l, că așa sunt barbații!”, niciun derapaj pornit de la o stare atât de bolnavă de fapt nu are cum fi decât unul la fel de anormal.

Atât i se va repeta unei femei din astfel de societăți că e nebună, că nu are absolut niciun motiv să fie nefericită, ba din contră, să învețe să aprecieze perechea de pantaloni de lângă ea, care domn la rândul lui îi cere sacrificii, suferințe înghițite zilnic, minut cu minut, control de sine pentru a fi cea care pastreaza echilibrul unui cuplu….încât nici nu ma mai mir că unele, mai sensibile sau mai dispuse spre asta, într-o bună zi au efectiv comportamentul de nebune care li se reproșează zilnic.

Da! Știu despre ce vorbesc. Da, sunt și eu una dintre miile de femei care începuse să se bată singură cu instinctul, propria logică, propriile valori. Și asta doar pentru că cineva îi repeta zilnic că este în eroare. Că tot ce se întampla era perfect normal și că singura anomalie eram eu! Încă mă îngrozesc la gândul că puteam, ferească Dumnezeu, să ajung să mă conving până și eu că sunt un om aflat in deplină eroare și că toate suferințele mele sunt propria-mi creație!
Însă eu am avut norocul de a avea lângă mine oameni care, pentru fiecare dată când eu ma îndoiam de mine, mă reasigurau de zece ori că nu este așa. A fost cred singura cale, alaturi de determinarea personală și încăpățânarea de a ieși la liman, de a ajunge astăzi în punctul în care să pot spune lumii și ție, celei care citești acum: NU, NU ȚI SE PARE!!!

NU, NU EȘTI NEBUNĂ!

Ieși din asta pentru tine, pentru copiii tai, pentru cei care te iubesc! Da, e o dependență de care te vindeci ca de oricare alta: prin suferință, prin determinare, prin dimineți în care crezi ca vei muri, sau prin zile în care știi că vei trăi! Dar la final vei regăsi ceva ce îți va readuce cel mai important om care contează pentru liniștea și fericirea ta: PE TINE!

Nu există calea de a te sacrifica pentru a arăta că meriți să fii prețuită. Nu există calea de a înduioșa, de a cere milă si îndurare. Nu există să suporți, vei suporta dublu, triplu, până când tot la terminus vei ajunge. Încetează să încerci să repari prin sacrificiu!

Și cu siguranță nu există calea de a te răzbuna prin suicid sau pruncucid. Atât cât pare de dur, cuiva caruia nu i-a păsat până atunci, nu îi va păsa nici atunci… vei provoca suferință tot celor care te iubesc și pe care acum nici nu îi vezi in jurul tău.

Iar voi, cei care considerați lacrimile mofturi, suferința un nimic, cei care alegeți să bagatelizați schimbările de comportament ale celor din jur, cei care vreți neapărat să arătați ca sunteți stăpâni unei situații care nu e de stăpânit, nu mai apareți apoi socați în fața camerelor de luat vederi spunând: “Nu înțeleg ce s-a întâmplat! Era totul bine!”.

Nu! Nu era totul bine! E evident pentru toți și, dacă te-ai uita bine și lung in oglindă, ai vedea cum pe fruntea ta scrie complice.

Fie ca esti vecinul care ți-ai pus perna pe ureche ca să nu mai auzi bătăile, fie că ești soacra care ai știut cu ce se luptă nora ta, fie că ești soțul care ai ales sa râzi superior la depresia celei de lângă tine, ești complice și creator al întregii drame, de la început și până la final!

Și tare mi-aș dori să existe o lege care să îmi dea dreptate, în afară de cea umană si morală!

O lege care să spună clar că un tata care vine acasa și găsește baia încuiată, dar pleacă în oraș fără să îi pese, e pasibil de aceeași pedeapsă ca și mama care în momentul acela își omora copilul în cadă!

Vă rog, vă implor, tratați devierile comportamentale atent și responsabil…nu e nicio rușine să cerem ajutor. Nu e nicio rușine să fim copleșiți de situațiile prin care ne trece viața…

Întrebați, acționați, ajutați! Poate data viitoare lucrul acesta va salva viața unui copil…sau a mamei lui…

Comments

comments

One thought on “Nu, nu ești nebună!

  1. Pingback: Roberta | Claudia Guțulescu - Sensuri și Idei

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: